In branding ca si-n dragoste

Asa cum zicea si Kevin Roberts in carte asta (ma rog, este mai degraba vb de o paradigma), brandingul are o puternica legatura cu dragostea! Pentru “neinitiatii in tainele marketingului” aceasta paradigma ar putea sa sune putin ciudat dar cam asa stau lucrurile. Dar, ma rog, nu asta e faza in postul acesta. Vroiam totusi sa incep postul asa pentru a se intelege mai bine ce urmeaza sa scriu.
Poate ati auzit vb despre cum brandurile isi dezamagesc clientii/adeptii/iubitii/iubitele prin faptul ca nu sunt in stare sa livreze ceea ce promit. De cele mai multe ori asta se intampla din cauza ca imagine formata in mintea clintiilor/adeptilor/iubitilor/iubitelor despre respectivul brand nu corespunde cu ceea ce face brandul respectiv.
Ei, eu azi am trait ceva similar, dar nu este vorba de un brand ci de o persoana. S-a intamplat exact la fel: niste asteptari si incapacitatea din partea “brandului” de a “livra” la nivelul asteptarilor.
Ce-i si mai interesant este ca ne cream asteptarile irational. Brandul nu comunica rational nimic pentru ca noi sa ne formam o anumita imagine si totusi ne-o formam si ne asteptam ca brandul sa fie asa cum ni-l imaginam noi. De aceea suntem dezamagiti, ne simtim inselati cand observam discrepanta dintre imaginea creata si actiunile brandului.
Brandul saracu nu are nici o problema, problema se poate sa fie la noi!

Marele proiect

Prin iulie 2009 mi-am zis ca ceva trebuie sa schimbe in viata mea. Ceva trebuie sa se schimbe in modul in care lucrez, in modul in care locuiesc, in modul in care imi cheltuiesc banii, in modul in care relationez cu oamenii. Atunci am hotarat ca vreau sa stau mai mult timp in Gurba (satul in care am copilarit si am crescut). Asta a insemnat sa renunt la a mai sta in chirie in Timisoara si a ma muta o perioada cu parintii. Spun o perioda deoarece cam prin octombrie 2009 am inceput sa renovez vechea casa a bunicilor.

Am inceput sa fac asta in principal pentru a avea un loc numai al meu, un loc in care sa-mi petrec seri singur sau, dimpotriva, impreuna cu prietenii la deja celebrele petreceri cu vin fiert. Un loc pe care sa-l pot face exact cum imi imaginez eu intr-un ritm care sa nu ma streseze dar care sa-mi ofere satisfactii pentru fiecare mica realizare.

Imi dau seama ca lucrurile or sa avanseze mult mai greu decat orice pesimista planificare a mea, imi dau seama ca o sa coste de 4 ori mai mult decat estimez, ciudat insa, lucrurile astea nu ma sperie ci ma ambitioneaza chiar mai mult. Asa ca nu-mi spuneti ca o sa fie greu, ca o sa coste, ca o sa fie stres, nu-mi spuneti asta, stiu deja. Daca vreti sa ajutati puteti sa dati o mana de ajutor la dat jos tencuiala veche, merge al dracu de greu

P.S.
Dragi bloggeri din Timisoara, asta este cauza pentru care nu prea mai ajung la intalniri. Promit insa ca voi o sa fiti cei care o sa inaugurati noua casa imediat ce o sa fie macar ceva de inaugurat.

De ce nu am superstitii…

Sau mai bine zis de ce nu am superstitii legate de cifra treispe ca la fotbal joc de un tur de campionat cu aceeasi pereche de ciorapi.
Nu mi-e frica de treispe pentru ca duminica, bloggeri din Timisoara se intalnesc a treispea oara. Daca mi-era frica de treispe probabil ca ma inchideam in casa, dar asa o sa fiu in Irish, imbracat in rosu, asa sa nu se vada sangele

Azi am fost la radio

La West City Radio azi de la ora 12. Cu ceva emotii la inceput dar mi-am revenit pe parcurs si a fost ok pana la urma; am reusit sa fac putin lobby pentru Branding Timisoara si alaturi de ceilalti bloggeri prezenti, mai mult lobby pentru comunitatea blogerilor din Timisoara. Cat de ok o sa puteti asculta putin mai diseara cand o sa primesc intregistrarea de la Dan.
I-am sustinut si m-au sustinut pe: Simona, Tomata, Adeline, Adi, Dan, Ovi.

UPDATE:
Iata si inregistrarea emisiunii.

Colivia cu canari – bloggeri din Timisoara
Asculta mai multe audio Blog »